Într-un interviu acordat cotidianului "Adevărul", antrenorul Gheorghe Tadici a vorbit despre salariile mari din handbalul românesc "Cu riscul de a-mi atrage dușmănia jucătoarelor că spun lucrurilor pe nume, în handbalul românesc salariile sunt făcute artificial. Acolo unde depășesc 7.000 de euro lunar, ar trebui înjumătățite sau chiar împărțite la trei. Și la Oltchim, deși nu sunt salarii mari ca la alte echipe, sunt unele jucătore care câștigă mult mai mult decât merită", a declarat Tadici.
Antrenorul echipei Oltchim a invocat și numele portarului Luminița Huțupan-Dinu, care ar fi venit la Vâlcea pentru că s-ar fi terminat "cașcavalul" la Krim Ljubljana, echipa de la care a venit. "Huțupan a avut acele trofee în urmă cu șase-șapte ani, când avea 29-30 de ani și când era portar la Krim Electra Ljubljana, dar nu era singurul portar de acolo și nu a stat ea 70% din timp în poartă. A făcut parte dintr-un grup foarte bun de handbaliste și nu se știe cât a contribuit ea la acele performanțe. A spus că ea a venit, chipurile, să salveze Oltchim. Aiurea, a venit pentru că s-a terminat cașcavalul acolo. Să fim serioși! Handbalul nu s-a inventat la Vâlcea!", a mai spus Tadici în Adevărul.
"Nu declar nimic până când nu terminăm cu Liga Campionilor", a spus portarul Luminița Dinu, care în această seară ar urma să aibă o discuție între patru ochi cu antrenorul Gheorghe Tadici.
Cele două înfrângeri suferite de Oltchim în Liga Campionilor, cu Gyor și Lada Togliatti, au deteriorat serios atmosfera în vestiarul formației vâlcene. Oficialii grupării, dar și jucătoarele evită pentru moment să vorbească despre situația creată. Totodată, antrenorul Gheorghe Tadici a luat foc, ieri, când s-a vehiculat numele lui Radu Voina, ca posibil înlocuitor pe banca Oltchimului. De menționat, că antrenorul Oltchimului și-a prelungit de curând contractul pe încă două sezoane cu Vâlcea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER